Lupta sau zborul Sistemul nervos simpatic

Când ne aflăm în fața unui leu feroce, o mașină care se apropie sau poate doar un termen iminent, corpurile noastre declanșează un răspuns fizic la stres, care ne pregătește să luptăm sau să fugim de scena. Acest răspuns „luptă sau zbor” este determinat de sistemul nervos simpatic, o rețea normal armonizată de structuri ale creierului, nervi și hormoni care, dacă sunt aruncați în echilibru, pot duce la complicații grave.

Un răspuns automat

Sistemul nervos simpatic alcătuiește o parte a sistemului nervos autonom, cunoscut și sub denumirea de sistemul nervos involuntar. Fără direcție conștientă, sistemul nervos autonom reglează funcții corporale importante, cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea arterială, dilatarea pupilelor, temperatura corpului, transpirația și digestia, potrivit unei revizuiri din American Journal of Pharmaceutical Education. Cercetările sugerează că diferite tipuri de celule nervoase, numite neuroni, controlează aceste reacții fizice diferite, direcționând acțiunea mușchiului scheletului, mușchiului cardiac și secreției glandelor. Sistemul permite animalelor să facă ajustări interne rapide și să reacționeze fără a fi nevoie să se gândească la asta.

Sistemul nervos simpatic direcționează răspunsul involuntar rapid al organismului către situații periculoase sau stresante. O inundație fulgerătoare de hormoni stimulează vigilența și ritmul cardiac al organismului, trimițând un sânge suplimentar către mușchi. Respirația se accelerează, furnizând oxigen proaspăt creierului și o infuzie de glucoză este împușcată în circulația sanguină pentru un impuls energetic rapid. Acest răspuns apare atât de repede încât de multe ori oamenii nu își dau seama că a avut loc, potrivit Harvard Medical School. De exemplu, o persoană poate sări de pe calea unui copac care se încadrează înainte de a înregistra pe deplin că se învârte spre ele.

Sistemul nervos simpatic nu distruge corpul odată ce copacul este tăiat sau pericolul a trecut. O altă componentă a sistemului nervos autonom, sistemul nervos parasimpatic, funcționează pentru calmarea corpului, potrivit Anatomiei clinice a nervilor cranieni, publicată în 2014 de Academic Press. Pentru a contracara răspunsul la luptă sau la zbor, acest sistem încurajează organismul să se „odihnească și să digere”. Tensiunea arterială, ritmul respirator și fluxul de hormoni revin la nivel normal, odată ce organismul se instalează în homeostază sau echilibru, încă o dată.

Sistemele nervoase simpatice și parasimpatice lucrează împreună pentru a menține această bază și funcția normală a corpului.

Anatomie și organizare

Structurile din creier, măduva spinării și sistemul nervos periferic susțin funcția sistemului nervos simpatic, potrivit unui review din 2016 în jurnalul BJA Education. Receptorii din organele interne ale toracelui și abdomenului colectează informații din corp și o trimit la creier prin măduva spinării și nervii cranieni. Hipotalamusul, o structură a creierului importantă pentru reglarea homeostaziei, primește semnale din partea organismului și tonifică activitatea sistemului nervos autonom ca răspuns.

Această structură a creierului adună, de asemenea, informații din zone mai mari ale creierului, cum ar fi amigdala, potrivit unui review în revista Biological Psychiatry. Adesea numit creier emoțional, amigdala pingă hipotalamusul în momentele de stres.

Hipotalamusul transmite apoi alerta către sistemul nervos simpatic și semnalul continuă către glandele suprarenale, care apoi produc epinefrină, mai cunoscută sub numele de adrenalină. Acest hormon declanșează transpirația profuză, bătăile rapide ale inimii și respirațiile scurte pe care le asociem cu stresul. Dacă pericolul persistă, hipotalamusul trimite un mesaj nou prin vița de vie a sistemului nervos, instruind glandele suprarenale să producă cortizolul hormonal pentru a menține răspunsul la stres rulant.

Comenzile de ieșire de la sistemul nervos simpatic ies din măduva spinării în regiunea toracolombară sau din coloana vertebrală spre partea inferioară. Neuronii simpatici ies din măduva spinării și se extind în două coloane de o parte și de alta a acesteia. Acești neuroni etichetează apoi un al doilea set de celule nervoase în releu, semnalându-le cu ajutorul agentului chimic acetilcolina.

După ce a ridicat bastonul, cel de-al doilea set de neuroni se extinde la mușchii netezi care execută mișcări musculare involuntare, mușchi cardiaci și glande pe tot corpul. Adesea, sistemul nervos parasimpatic comunică cu aceleași organe ca și sistemul nervos simpatic, pentru a menține activitatea acestor organe în control.

Ce se întâmplă atunci când nu funcționează?

Sistemele nervoase simpatice și parasimpatice se sprijină de o parte și de alta a unei scări de zbuciumare; fiecare sistem rămâne activ în organism și ajută la contracararea acțiunilor celuilalt. Dacă forțele opuse sunt în cea mai mare parte echilibrate, corpul realizează homeostază și funcționează în mod obișnuit, de obicei. Dar bolile pot perturba echilibrul.

Sistemul nervos simpatic devine hiperactiv într-o serie de boli, potrivit unui review în jurnalul Neuroștiință autonomă. Acestea includ bolile cardiovasculare precum boli cardiace ischemice, insuficiență cardiacă cronică și hipertensiune arterială. Un impuls al semnalizării simpatice crește tensiunea arterială și crește tonusul în mușchii netezi, ceea ce poate provoca hipertensiune.

Dincolo de afecțiunile cardiovasculare, disfuncția simpatică a fost asociată cu boala renală, diabetul de tip II, obezitatea, sindromul metabolic și chiar boala Parkinson.

"Toata lumea se gandeste la boala Parkinson in ceea ce priveste simptomele sale motorii, dar aceste simptome autonome apar de fapt cu mult inainte", a spus dr. Marina Emborg, directorul Programului de Cercetare Preclinic Parkinson al Universitatii din Wisconsin-Madison. Modificările activității nervoase simpatice sunt evidente la nivelul pielii, al elevilor și mai ales al inimii.

"Unii pacienți [cu Parkinson] descriu că sunt mai obosiți sau au oboseală, dar într-adevăr, problemele din inimă contribuie la aceste simptome generale", a spus Emborg .

Parkinson dăunează neuronilor simpatici care ajută la menținerea nivelului de epinefrină și norepinefrină în organism - substanțe chimice care spun inimii când să pompeze mai greu, cum ar fi atunci când te miști să te ridici sau să faci exerciții fizice. Deteriorarea acestor neuroni poate duce la lipsa fluxului de sânge la pacienții cu Parkinson, astfel încât aceștia se simt adesea în picioare, ceea ce crește dramatic riscul de căderi.

Disfuncția simpatică stă la baza condițiilor de sănătate mintală precum anxietatea, depresia și stresul cronic, a raportat un articol în Forbes. În explozii scurte, răspunsul la stres fizic al organismului poate fi util și poate oferi un impuls energizant al focalizării mentale. Dacă este prelungit, totuși, stresul semnalează scârțâit prin corp provoacă un rău. Pe lângă menținerea unei senzații mentale de stres constant, epinefrina în plus și cortizolul dăunează vaselor de sânge, cresc tensiunea arterială și promovează acumularea de grăsime.

Deci, în timp ce răspunsul la luptă sau de zbor servește unui scop, nu doriți să fie pornit tot timpul.

Resurse aditionale:

• Citiți mai multe despre răspunsul organismului la stres la această pagină de la Institutul Național de Sănătate Mintală.
• Găsiți mai multe informații despre tulburările autonome de la Clinica Cleveland.
• Urmăriți acest videoclip explicativ pe elementele de bază ale sistemului nervos simpatic de la CrashCourse.